Potrivit unui comunicat transmis, joi, de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu, există indicii care duc la bănuiala că omorul a fost săvârșit de nepotul victimei, motiv pentru care, prin ordonanța procurorului, se dispusese anterior efectuarea urmăririi penale față de nepotul femeii pentru săvârșirea infracțiunii de omor, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„Raportat la probele administrate, s-a apreciat că sunt indicii temeinice care duc la bănuiala rezonabilă că fapta a fost săvârșită de B.M.E., nepotul victimei, motiv pentru care, prin ordonanța procurorului, s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de acesta pentru săvârșirea infracțiunii de omor. Urmare a probatoriului administrat, prin ordonanța procurorului de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu din data 19 mai, s-a dispus reținerea suspectului B.M.E. , pe o perioadă de 24 de ore, începând cu data de 19.05.2016”, se arată în comunicatul procurorilor.
Potrivit sursei citate, cadavrul femeii a fost găsit în data de 9 mai, „așezat pe sol, mascat de vegetația existentă”.
Potrivit aceleiași surse, fișa de constatări preliminare a Serviciului Județean de Medicină Legală a concluzionat că moartea profesoarei din Brașov a fost violentă și a fost cauzată de asfixia mecanică prin strangulare, fiind evidențiate leziuni traumatice la nivelul feței și membrelor superioare care s-au putut produce prin compresie cu mâna și care au avut un rol determinant în producerea decesului.
Totodată, mai spun procurorii, există la dosar și declarațiile martorilor audiați, din care reiese faptul că între victima B.V. și nepotul său B.M.E. exista o stare conflictuală mai veche, acesta din urmă adresând amenințări repetate cu suprimarea vieții victimei.
Profesoara de sport din Brașov a fost găsită moartă, cu urme de lovituri pe corp, pe Drumul Național 7 C – Transfăgărășan, la aproximativ 15 metri de șosea.